Povestea e fabuloasă și îi aparține lui Dan Negru, celebrul prezentator de la Kanal D. S-a întâmplat de ziua lui, când copiii de la o emisiune pe care ”Regele audiențelor” o prezenta i-au făcut cadoul. La poartă i l-au adus și, ce să vezi: un cal adevărat, cu fundiță roșie la gât, pe care scria ”La mulți ani, Dan Negru”! Ce s-a întâmplat apoi? Cât a avut de tras cu vecinii, cu Protecția Animalelor? Cum l-au ”lucrat”, de fapt, Florin Piersic și Titus Munteanu? Vorbele curg în cascadă, pentru că sunt spuse, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, chiar de către sărbătorit!
Dan Negru numără, azi, anii: 52! E ziua lui și se așteaptă, din nou, la surprize. Doar de prietenii dragi îi e frică, ei au idei năstrușnice! A pățit-o de atâtea ori, dar una dintre ele i-a rămas întipărită, da` bine de tot, în minte. Cadoul inedit, un cal!
Dan Negru avea să spună povestea spumoasă, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO. ”Îmi amintesc că am primit , acu’ niște ani, un cadou care mi-a dat multe bătăi de cap. Făceam pe atunci un show cu copii, Echipa Fantastica se numea, și era produs de Titus Munteanu, un mare nume din televiziune. Copiii mi-au făcut atunci cadou …un cal. Asta pentru că noi am povestit despre animale în show și ei, de bună credință, ca să-mi facă o bucurie, mi-au adus un cal. După vreo lună, am reușit să-l plasez într-un centru de echitație lângă București. Până atunci, a fost un chin”, a dezvăluit ”Regele audiențelor”.
(CITEȘTE ȘI: BENDEAC S-A DUS PESTE DAN NEGRU! SCANDALUL DE LA IUMOR S-A STINS LA KANAL D! ACTORUL ERA EXASPERAT ȘI …)
În acea emisiune invitat a fost Florin Piersic. Actorul a adus aminte de un cal al lui care murise. Copiii din platou au fost impresionați, iar Titus Munteanu le-a dat ideea cadoului, pentru că se apropia ziua lui Dan Negru, pe 23 februarie. Și așa au ajuns puștii cu patrupedul în fața casei din București a prezentatorului, mai mult, i-au pus și o fundiță roșie la gât pe care au scris ”La mulți ani, Dan Negru”.
Aproximativ o lună a stat Dan Negru cu calul în curte, în șopron, dar vecinii s-au revoltat. Au făcut reclamație, iar ”Regele audiențelor” avea să se trezească pe cap cu Poliția Comunitară, dar și cu cei de la Protecția Animalelor.
Avea să caute ceva timp locul unde să ducă animalul. A găsit într-un sat, la vreo 40 de kilometri de București, iar pentru a ”scăpa” de cal, a plătit 1.000 de euro.
”I-am pus numele Azorel, ca de cățel, mă suna Titus Popovici și mă întreba: sunteți bine? Dar un leopard nu ar fi bun? Aveam un veterinar, prieten, unde mai duceam câinele, și când a auzit că am cal, și-a făcut cruce omul”, a încheiat povestirea Dan Negru.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.